Doi frați din Moșoaia, reținuți pentru furt calificat. Au furat 3 mașini

Doi frați din Moșoaia, de 23 de ani și 25 de ani, au fost reținuți de polițiști fiind acuzați de mai multe infracțiuni. Cei doi sunt cunoscuți de oamenii legii ca fiind spărgători de maşini. La începutul acestui an, unul dintre frați chiar a fost prins în flagrant, când încerca să fure dintr-un autoturism.

Doi frați din Moșoaia au fost reținuți pentru furt calificat și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au continuat cercetările în trei dosare penale înregistrate sub aspectul infracțiunilor menționate mai sus.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că: „în perioada septembrie 2018-ianuarie 2019, Z.P.I., de 23 de ani și Z.N.A., de 25 de ani, ambii din comuna Moșoaia, ar fi sustras trei autoturisme, parcate pe raza municipiului Pitești, pe care ulterior le-ar fi condus fără drept pe drumurile publice și le-au abandonat pe raza comunei Moșoaia”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Argeș.

Pentru probarea activității infracționale, în data de 16 ianuarie, au fost efectuate două percheziții domiciliare, pe raza comunei Moșoaia, la locuințele celor în cauză. În urma administrării probatoriului, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

La începutul acestui an, unul dintre frați, cel în vârstă de 25 de ani, a fost prins în flagrant în maşina pe care proprietarul uitase să o încuie.