Dispărutul se spânzurase! Descoperirea a fost făcută de un vecin

Descoperire şocantă, vineri dimineaţă, în comuna Moşoaia, fiind găsit cadavrul unui bărbat. Dispărutul se spânzurase, astfel că, gândurile sumbre ale familiei s-au adeverit. Victima era căutată de apropiaţi de săptămâna trecută.

Dispărutul se spânzurase! Asta fost descoperirea făcută vineri dimineaţă, după ce, vreme de o săptămână, Ion Joiţa fusese căutat, de familie, poliţie şi localnici. Un localnici a trecut prin pădurea situată în apropiere de locuinţa lui Ion Joiţa. A văzut trupul spânzurat de un pom. Deşi cadavrul era în stare avansată de putrefacţie, după haine şi-a dat seama că e vecinul său. Atunci şi-a dat seama că dispărutul se spânzurase şi de aceea nimeni nu mai ştia nimic de el.

Ion Joița a fost văzut ultima oară joia trecută. Ajuns acasă de la serviciu, i-a spus mamei că pleacă, din nou, cu maşina ca să îşi cumpere ţigări. Nu s-a mai întors. Poliţiştii au găsit dubiţa avariată, iar la câţiva metri de ea era şi telefonul descărcat al bărbatului. Şoferul dispăruse fără urmă. A apucat să le spună unor vecini că e decis să îşi ia zilele. Lovise maşina de serviciu de un pom. Era pentru a doua oară, când o avaria.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga pentru autopsie.