D.G.A.S.P.C. Argeș s-a autosesizat in cazul copilului care vindea usturoi pentru a lua mancare

În urma aparitiei în mediul on-line a unei postari în care este prezentată situația unui elev în clasa a VI-a, care, ”după ce termină orele vinde usturoi, ca să își ia ceva de mâncare”, în Pitești, DGASPC Argeș a transmis pozitia sa.

Urmare a prezentării acestei situații, D.G.A.S.P.C. Argeș s-a autosesizat și a fost demarată procedura de evaluare inițială, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004, cu modificările și completările ulterioare privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Astfel, echipa mobilă din cadrul Serviciului de intervenție în situații de Abuz, Neglijare, Trafic , Migrație, Repatrieri și Telefonul Copilului s-a deplasat la locul indicat în postarea la care facem referire.

Minorul a fost identificat, preluat și este în siguranță în cadrul unui centru din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeș. Urmează a fi evaluată situația minorului și vor fi identificate cele mai bune soluții în vederea respectării interesului superior al copilului-  DGASPC Argeș.

(Compartimentul de Comunicare, Registratură și Relații cu Publicul)

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.