Craiova şi Piteşti printre localităţile în care ajung centre mobile de vaccinare

20 de centre mobile de vaccinare vor fi instalate în mai multe locaţii din ţară, printre care Craiova şi Piteşti.

Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Apărării, cele 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, acționează începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, la propunerea și solicitarea Direcțiilor de sănătate publică județene, conform instrucțiunilor Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

 

„Echipele vaccinatoare sunt formate din personal medico-sanitar din cadrul MApN (medici și asistenți medicali) și paramedici din cadrul DSU, în funcție de numărul de beneficiari și capacitatea spațiului de vaccinare amenajat în localitate. Centrele mobile de vaccinare sunt organizate în containere asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, iar echipele mobile își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și asigură, la nevoie, vaccinarea persoanelor nedeplasabile la domiciliu”, se arată în comunicatul citat.

 

Echipele și centrele mobile sunt arondate spitalelor militare și acționează după cum urmează:

  • Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu”, Pitești – pentru județele Vâlcea și Argeș;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Ștefan Odobleja”, Craiova – pentru județele Mehedinți, Dolj, Gorj și Olt.
  • Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – pentru județele Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Prahova;
  • Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu „Academician Ștefan Milcu”, București – pentru județele Buzău, Călărași și Ialomița;
  • Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”, Constanța – pentru județele Constanța și Tulcea;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”, Iași – pentru județele Iași, Neamț, Suceava și Botoșani;
  • Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu”, Focșani – pentru județele Vrancea, Bacău și Vaslui;
  • Spitalul Militar de Urgență „Dr. Aristide Serfioti”, Galați – pentru județele Galați și Brăila;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”, Timișoara – pentru județele Timiș, Arad, Caraș Severin și Bihor;
  • Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”, Sibiu – pentru județele Sibiu, Alba, Hunedoara și Mureș;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilan”, Cluj-Napoca – pentru județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgență „Regina Maria”, Brașov – pentru județele Brașov, Covasna și Harghita;

 

Totodată, transportul echipamentelor și materialelor necesare procesului de vaccinare, precum și transportul vaccinurilor pentru fiecare echipă de vaccinare vor fi asigurate de MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.