Copii răniți în accident , la Corbi. Alți doi adulți au nevoie de îngrijiri medicale

Doi copii, de 2 și respectiv 3 ani, au fost răniți în urma unui accident vineri, în comuna Corbi. Totul după ce o șoferiță i-a lovit în plin. Alte două femei au nevoie de îngrijiri medicale.

O șoferiță în vârstă de 50 de ani, din comuna Corbi se afla la volanul unui Matiz. A pierdut controlul volanului, într-o curbă și a izbit în plin un Volvo parcat.

Lângă Volvo, se afla un bărbat care încerca să-și urce cei doi copii, o fetiță, de 2 ani și un băiețel de 3 ani și soacra în autoturism. Copiii și bunica lor au fost răniți. De asemenea, șoferița a suferit leziuni în urma impactului.

Din fericire prin zonă trecea o ambulanță care transportă pacienți la dializă. I-a preluat pe copii și a pornit către spital, urmând ca micii pacienți să fie preluați de un alt echipaj pe traseu.

Alte două ambulanțe vor prelua femeile rănite. Polițiștii se află la locul accidentului, pentru cercetări.