PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚELOR ÎN TRAFIC, O PRIORITATE PENTRU POLIȚIA ROMÂNĂ

Politia Romana se concentreaza pe prevenirea si combaterea violentei in trafic prin implementarea unor masuri eficiente.

Prevenirea şi combaterea violenţelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere. Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicaţia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, anunţă, sâmbătă, Poliţia Română.

Sesizarea privind comportamentul agresiv trebuie să conţină, în mod obligatoriu, datele de identificare ale celui care face reclamaţia – nume, prenume şi codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon şi adresa de corespondenţă – declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute şi a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravenţională, precum şi semnătura.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.