EMOȚII ȘI APRECIERE: PATRU POMPIERI ARGEȘENI ÎȘI ÎNCHEIE CARIERA

Patru pompieri argeșeni și-au încheiat activitatea după ani de muncă în folosul societății.

Patru pompieri argeșeni și-au încheiat activitatea după ani de muncă în folosul societății. Conducerea Inspectoratului i-a felicitat pentru nenumăratele misiuni în slujba cetățenilor. „A venit momentul trecerii în rezervă pentru patru pompieri argeșeni. Astăzi a fost o zi încărcată de emoție, aprecieri și gânduri de bine pentru patru dintre colegii noștri, viitori pensionari, care, ani buni au participat la nenumărate intervenții și au fost dedicați în salvarea de vieți și bunuri ale cetățenilor. Aceștia sunt plutonierii adjutanți șefi Ghircuș Marian, Mircea Adrian, Ion Silviu Romulus și Sîrbu Florin, care și-au încheiat activitatea la Detașamentul de Pompieri Câmpulung și Garda de Intervenție Topoloveni. Conducerea instituției i-a felicitat pentru întreaga lor activitate și le-a transmis, alături de colegi, cele mai bune gânduri pentru un nou început”, a transmis ISU Argeș.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.