Ceartă în Vila Florica, între doi președinți!

O conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Argeş a avut o întorsătură nedorită, miercuri. A avut loc o ceartă în Vila Florica, între doi preşedinţi! Miza este clădirea de patrimoniu ce a aparţinut Brătienilor, aflată acum, în administrarea Consiliului Judeţean dar care va fi preluată de Ministerul Culturii.  

 

Conferinţa de presă a fost organizată de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu la conacul Brătienilor.  Au participat atât jurnalişti cât şi angajaţi care se ocupă de administrarea clădirii de patrimoniu. Totul s-a sfârşit cu o ceartă în Vila Florica.

Imagine

„Astăzi, 11 decembrie 2019, Ministerul Culturii a notificat Consiliul Județean Argeș să predea, în regim de urgență, Vila Florica. În acest sens, Consiliul Județean Argeș a fost informat că ministerul a constituit o comisie ce are drept sarcină întocmirea procesului – verbal de predare – primire. Termenul limită până la care comisia va duce la îndeplinire acest ordin este data de 12 decembrie 2019.

Situația creată în cursul zilei de ieri, de către reprezentanții Guvernului, prin vocea premierului Ludovic Orban și a ministrului Culturii și Identității Naționale, Bogdan Gheorghiu, reprezintă în fapt o vendetă, răzbunare politică, din care cea mai mare pierdere o va suferi atât județul Argeș, cât și toți cetățenii acestei țări, fiind pe punctul de a rămâne fără un simbol al României Moderne, un adevărat reper al istoriei naționale – Conacul Brătienilor – Vila Florica.

(…) În fapt, se dorește dispariția unei instituții de cultură, cu toate implicațiile acestei decizii, de la personalul ce deservește Centrul de Cultură ”Brătianu” și Vila Florica – 23 de persoane care riscă să rămână fără loc de muncă, acum, în pragul sărbătorilor, la cheltuielile de întreținere – 985 mii lei alocați de Consiliul Județean Argeș în anul 2019…”, a spus preşedintele CJ Argeş.

 

Imagine

 

Adrian Miuţescu , preşedintele PNL Argeş a apărut în sala de conferinţă. La un moment dat acesta l-a înfruntat pe președintele Dan Manu. „Vreau să vă asigur, că Ministerul Culturii este un prieten al Argeşului, al Consiliului Județean și al acestui locaș. De asemenea, faptul că vreți să victimizați situația încercând ca salariaţii… să-i puneţi în situaţia… spunând şi dând impresia, că vor fi daţi afară, sau că nu mai este nevoie de ei, nu este frumos domnule preşedinte! (…)  Dumneavoastră în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean trebuia altfel să manageriaţi şi să gestionaţi această situaţie şi acele probleme pe care dumneavoastră parţial le-aţi definit şi parţial sunt adevărate. Niciodată nu spuneţi adevărul până la capăt”, a spus preşedintele PNL.

 

Decizia privind preluarea Vilei Florica de către Ministerul Culturii este posibil să aibă legătură cu un refuz al președintelui Dan Manu.  Anul acesta PNL a împlinit 144 de ani de la înfiinţare și, ca și în alţi ani, a vrut să marcheze momentul în Vila Florica din Ştefăneşti, fost domeniu al familiei Brătianu. Doar ca cererea le-a fost respinsă de Consiliul Judeţean, condus de PSD.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.