Caz revoltător în Argeș. Șef din jandarmerie, cercetat după ce ar fi bătut un copil

Un jandarm a agresat un băiețel de doar 10 ani. Jandarmul se afla în timpul său liber și a vrut să-i dea o lecție micuțului.

Caz revoltător în Argeș! Un șef din Jandarmerie este cercetat de polițiști după ce ar fi bătut un băiețel de 10 ani. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe. Jandarmul era în timpul liber și a vrut să îi dea o lecție băiatului pentru că a fost răutăcios cu copilul său. Mai mult, ofițerul a încercat să îi mituiască tatăl ca să nu se afle. 

Incidentul în care ar fi fost implicat jandarmul s-a petrecut în municipiul Curtea de Argeș, acolo unde zeci de copii se plimbau cu bicicletele. Băiatul jandarmului se juca împreună cu alți prieteni, când cadrul militar s-ar fi ridicat de la masa unui bar unde se afla și s-ar fi repezit spre copii. Pe unul dintre aceștia l-ar fi lovit și l-ar fi strâns de gât.

Băiatul i-a ascuns tatălui că a fost bătut de jandarm ca să nu fie pedepsit, pentru că acesta a fost răutăcios cu ceilalți copii.

Copilul a ajuns la spital, iar personalul medical a sunat la Poliție. Jandarmul a luat legătura cu tatăl copilului bătut și l-a rugat să nu depună plângere.

Jandarmeria Argeș transmite că așteaptă rezultatele anchetei, apoi va lua măsuri. 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.