SCĂDERE A REZERVELOR VALUTARE LA BNR

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au înregistrat o scădere la 31 august a.c.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut, la 31 august a.c., la nivelul de 63.187 milioane euro, față de 63.579 milioane euro la 31 iulie 2024. „În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 2.397 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și altele; Ieşiri de 2.789 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută; plăţi din contul Comisiei Europene și altele”, a transmis Banca Națională a României într-un comunicat de presă.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut însă la 103,6 tone. „În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 7.588 milioane euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 august 2024 au fost de 70.775 milioane euro, faţă de 71.029 milioane euro la 31 iulie 2024. Plăţile scadente în luna septembrie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 685 milioane euro”, mai precizează sursa citată.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.