Un bărbat este reținut pentru trafic de persoane și muncă forțată, fiind acuzat că a exploatat trei persoane vulnerabile la o fermă din Iași.
Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie. Încă din 2010, a obligat trei persoane cu probleme de sănătate să muncească la o fermă din județul Iași, fără a le plăti, amenințându-le și fără a le oferi asistența medicală de care aveau nevoie.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2010, acesta ar fi recrutat trei persoane vătămate majore, cu dizabilități și, prin inducere în eroare cu privire la remunerația pe care urma să le-o remită, le-ar fi primit și adăpostit la o fermă, situată într-o comună, din județul Iași, unde, prin acte de constrângere fizică și psihică, le-ar fi exploatat, prin supunere la muncă forțată și obligatorie.
Sursa: Realitatea de Arges