Atenție! Se caută rute ocolitoare. Circulație alternativă pe DN 64- Caracal – Râmnicu Vâlcea

Traficul pe Drumul Naţional 64, la Fălcoiu va fi închis. Decizia vine pentru consolidarea căii ferate.

Traficul pe Drumul Naţional 64 (Caracal – Râmnicu Vâlcea) la kilometrul 13+700 metri, este închis începând de miercuri, 27 aprilie 2022, ora 20,00.

În zonă au loc lucrări de consolidare în porțiunea trecerii la nivel cu calea ferată.

Restricţiile se vor aplica timp de câteva ore, timp în care şoferilor care folosesc acest drum le vor fi indicate rute ocolitoare.

„Începând de astăzi, 27 aprilie 2022, ora 20:00, pe Drumul Naţional 64, la kilometrul 13 + 700 metri, în comuna Fălcoiu, judeţul Olt, vor fi efectuate lucrări de consolidare a liniei de cale ferată, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.

Astfel, traficul rutier va fi închis total în zona trecerii la nivel cu calea ferată, în perioada 27 aprilie a.c., ora 20:00 – 28 aprilie a.c., ora 04:00, şi va fi deviat în funcţie de categoria de autovehicule, fiind folosiţi piloţi la dirijare.

În această perioadă, poliţiştii rutieri recomandă folosirea rutelor ocolitoare, după cum urmează:

Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5  tone: Drumul Naţional 64 – Drumul Comunal 84 ( strada Plopilor – comuna Fălcoiu) – Drumul Comunal 84A (strada Primăriei – comuna Fălcoiu)  – Drumul Comunal 85 (strada Principală – comuna Fălcoiu)  – Drumul Naţional 64 şi retur.

Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5  tone: Drumul Naţional 64 – Drumul Judeţean 644 (strada Principală, comuna Şopârliţa) – Drumul Comunal 10 (strada Ruscă, comuna Şopârliţa spre comuna Dobrun), Drumul Judeţean 643 (strada Principală, comuna Dobrun) spre Drumul Naţional 64 şi retur“- Ionuţ Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt

În intervalul de timp menţionat circulaţia  feroviară s- a închis pe ruta Piatra Olt – Caracal.

Traficul s- a  reluat, începând cu data de 28 aprilie 2022, ora 04:00, pe Drumul Naţional 64, însă circulaţia se va desfăşura alternativ, pe un singur sens, până la finalizarea lucrărilor de consolidare, fiind instalată semnalizare rutieră temporară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.