Astăzi, sentinţa în dosarul deputatului Mircea Drăghici!

Sentinţa în dosarul „Consultanţa” este aşteptată astăzi. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat de 4 ori decizia, în dosarul deputatului de Argeş, Mircea Drăghici. Parlamentarul este judecat alături de fostul preşedinte al C.J. Argeş, Constantin Nicolescu şi alţi 41 de primari, foşti primari, viceprimari şi alţi funcţionari publici, pentru fapte de corupţie.

Cei 43 inculpaţi au fost trimişi în judecată în 2015, de procurorii DNA. Sunt acuzaţi de atribuirea ilegală a unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care deputatul Mircea Drăghici ar fi avut o serie de interese.

Procurorii DNA au cerut pedepse cu închisoarea de câte 7 ani atât pentru Mircea Drăghici, cât şi pentru Constantin Nicolescu. Până acum, ICCJ a amânat pronunţarea de 4 ori. pentru deputatul PSD, astăzi este cea mai lungă zi. După condamnarea şefului PSD, Liviu Dragnea, este de aşteptat ca instanţa să se pronunţe şi în dosarul „Consultanţa”. Fiind vorba de o intanţă de fond, decizia nu va fi definitivă.