NOUA LEGE A PENSILOR: ECHITATE ȘI CONSOLIDARE

Legea nr. 360/2023 aduce echitate între pensionari și consolidează principiul contributivității.

Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii care va intra in vigoare la 1 septembrie 2024 „va aduce echitate între pensionari și va consolida principiul contributivității” – transmite într-un comunicat Casa Județeană de Pensii Argeș.

Principiile pe care se bazează noua lege a pensiilor sunt: contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea si egalitatea. Principiul contributivității este consolidat prin condiționarea stagiului minim si complet de cotizare de vechimea realizată efectiv.

Principiul stabilității contribuției la sistemul public de pensii este un principiu nou potrivit căruia stagiul de cotizare realizat peste 25 de ani să fie ajustat cu un număr de puncte pentru stabilitatea în câmpul muncii.

Principiul solidarității conform caruia asigurații sistemului public de pensii își asumă reciproc obligații. Principiul egalității potrivit căruia beneficiază de tratament nediscriminatoriu, în ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii prevede 4 tipuri de pensie: Pensionare la limita de vârsta cu 5 ani mai devreme – persoanele care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 5 ani peste stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani pot ieși la pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai mult de 5 ani din vârsta standard de pensionare prevăzută în Anexa nr. 5.

O noutate adusă de noua lege este valorificarea perioadelor în care s-au urmat cursurile de master/doctorat. Art. 14. – (1) În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz; (2) Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de acelaşi nivel conform prevederilor alin. (1) lit. a) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de acelaşi nivel, la alegere. (3) Perioadele prevăzute la alin. (1) se valorifică numai în situaţia în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condiţiile prezentei legi.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.