Polițiștii din Argeș finalizează ancheta privind tâlhărie și alte infracțiuni grave.
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, loviri sau alte violențe, încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, furt între rude, distrugere, amenințare, conducere fără permis și răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 iunie a.c., un bărbat de 30 de ani, cu domiciliul în București, s-ar fi deplasat la locuința fostei concubine, căreia i-ar fi sustras prin acte de violență un lănțic și o brățară din aur, după care a plecat. Ulterior, acesta a revenit la locuința persoanei vătămate, unde, tot prin violență, i-ar fi sustras două inele din aur, fiind sesizate organele de poliție. Ulterior, în cursul nopții, în timp ce se afla în fața imobilului persoanei vătămate, bărbatul a lovit-o cu pumnii în zona capului, pe motiv că aceasta sesizase polițiștii cu privire la faptele săvârșite.
De asemenea, în cursul zilei de 17 iunie a.c., bărbatul i-ar fi transmis persoanei vătămate mai multe mesaje de amenințare, i-ar fi sustras autoturismul și l-ar fi condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere. Reamintim faptul că, la data de 18 iunie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Sursa: Realitatea de Arges