Angajări la Primăria Câmpulung! Se caută șef cu master

SONY DSC

Angajări la Primăria Câmpulung! Se caută șef serviciu pentru Compartimentul Juridic și un consilier asistent la Direcţia Tehnică şi Urbanism.

Angajări la Primăria Câmpulung! Se organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere, vacante de şef serviciu, gradul profesional II, Serviciul Juridic, Administraţie Publică.

Candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă ori studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, în domeniul ştiinţelor juridice, specializarea drept. De asemenea, trebuie să dețină studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. Se mai cere o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani; cunoştinţe operare PC – nivel bază.

Prima probă a concursului se va desfășura pe 11 ianuarie 2019, ora 09.00 – proba suplimentară de testare a cunoștințelor de operare PC, iar de la ora 11.00 – proba scrisă. Pe 17 ianuarie 2019 este programată proba interviului.

Primăria Câmpulung organizează concurs și pentru funcţia publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent – Direcţia Tehnică şi Urbanism – Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului.

Se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti în specializările: construcţii civile, industriale şi agricole, sau în domeniul arhitectură sau în domeniul urbanism. Candidații trebuie să aibă o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 1 an.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 10 ianuarie 2019, ora 11.00, iar pe 16 ianuarie 2019 – proba interviului.