LISTELE COMPLETE DE CANDIDATURI ALE ALIANȚEI FORȚELOR DE DREAPTA DIN ARGEȘ

Partidul Forța Dreptei depune listele complete de candidaturi pentru Parlamentul României în Argeș.

Miercuri, 16 octombrie, partidul Forța Dreptei a depus la Biroul Electoral de Circumscripție Județean listele complete de candidaturi ale Alianței Forțelor de Dreapta (AFD) din Argeș pentru Parlamentul României. De remarcat că deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei (FD) la nivel național, și Emanuel Soare, președinte FD Argeș, fost prefect, deschid lista candidaților la Camera Deputaților, iar Ion Reliu, fost candidat la Primăria Vedea, este numărul unu pe lista de la Senat. Vă prezentăm listele complete.

Senat: „Alianța Forțelor de Dreapta este singura forță de dreapta în care putem spune că oamenii pot avea încredere. Toată vara ne-am chinuit să adunăm toate forțele de dreapta într-o singură alianță, lucru care nu s-a reușit. În schimb, noi am reușit, îmreună cu colegii de la PMP, Alternativa Dreaptă, Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache și Forța Dreptei, să realizăm această Alianță a Forțelor de Dreapta. Dar pentru că Forța Dreptei are dreptul, fiind recunoscut partid parlamentar, să pună reprezentanți în toate secțiile de votare, colegii noștri din celelalte partide au fost de acord să candidăm pe Forța Dreptei. Sub sigla Forța Dreptei, cu simbolul „Pomul”. Candidații sunt de la toate cele patru partide și noi spunem că sunt cei mai buni, capabili să-i reprezinte pe oamenii care muncesc în această țară, care cred în proprietatea privată, în Parlamentul României” – a declarat Adrian Miuțescu, locul 1 pe lista Forța Dreptei la Camera Deputaților.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.