Accident cu 7 victime, la Poiana Lacului! Trei copii răniţi

accident cu 7 victime in Arges (4)
Joi , accident cu 7 victime la Poiana Lacului, în satul Păduriu Deal. Două maşini s-au ciocnit frontal. Totul, după ce un şofer s-a speriat de o albină.


Accident cu 7 victime, la Poiana Lacului, joi. Un şofer de 22 de ani, din Scornişceşti, se afla la volanul unui autoturism mergând către casă. La un moment dat, în maşină a intrat o albină. Speriat, şoferul a vrut să alunge insecta. Astfel i-a fost distrasă atenţia. A pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens.

S-a ciocnit frontal cu un autoturism venit din sensul opus. În cele două autovehicule se aflau 9 persoane, între acestea 4 copii. Au primit îngrijiri medicale la faţa locului 8 persoane. O fetiţă în vârstă de 15 ani a fost găsită în stare de inconştienţă.Echipajele Serviciului de Ambulanţă Argeş şi SMURD au transportat la spital 7 persoane, patru adulţi şi 3 copii.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











