FINANȚARE PENTRU ȘCOLI DIN ARGEȘ ÎN LUPTEA ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ȘI INFRACȚIUNILOR

24 de școli din Argeș beneficiază de finanțare pentru prevenirea violenței și infracțiunilor, în cadrul programului „Împreună prindem curaj”.

24 de școli din Argeș au fost selectate pentru a beneficia de proiectul „Împreună prindem curaj”, un program derulat la nivel național. Fiecare unitate de învățământ preuniversitar selectată va putea primi o finanțare de circa 4000 de lei pentru activități de prevenire și combatere a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar. La nivelul întregii țări, pentru anul școlar 2024-2025, suma alocată este de peste 3 milioane de lei, de care vor beneficia cel puțin 360 de școli, 30.000 de elevi și 10.000 de părinți, transmite PNL Argeș într-un comunicat.

Bugetul total este alocat de Ministerul Educației prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității gestionat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. „Implementarea acestui proiect în cele 24 școli argeșene este un pas important înainte. Educația trebuie să se desfășoare într-un cadru sigur, departe de situații conflictuale, de bullying, de droguri sau de orice alte infracțiuni. Este o condiție esențială pentru a avea educație de calitate. De când am preluat mandatul la justiție, am făcut din siguranța cetățeanului o prioritate. Și este un lucru bun că banii confiscați de la infractori sunt folosiți în programe sănătoase pentru generațiie tinere”, a declarat Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș și ministra justiției.

Cele 24 școli selectate sunt: – din Pitești: Școala Gimnazială „Alexandru Davila”, Școala Gimnazială „Ion Pillat”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino”, Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”; – din Curtea de Argeș: Școala Gimnazială „Basarab I”, Școala Gimnazială „Carol I„ și Liceul Tehnologic „Ferdinand I”; – din Topoloveni: Liceul Tehnologic și Liceul Teoretic „Ion Mihalache”; – din Leordeni – Școala Gimnazială „Nicolae Crețulescu” – din Rociu – Școala Gimnazială „Gheorghe Mocanu”; – din Bogați – Școala Gimnazială „Nicolae Crețulescu” – din Căldăraru – Școala Gimnazială „Prof Univ Dr. Ion Stoia”; – din Micești – Școala Gimnazială Nr. 1; – din Șuici – Școala Gimnazială „Toma Brătianu”; – din Bascov – Școala Gimnazială „Virgil Calotescu”; – din Băbana – Școala Gimnazială; – din Corbeni – Școala Gimnazială Nr. 1; – din Schitu Golești – Școala Gimnazială Nr. 1; – din Merișani – Școala Gimnazială; – din Mușătești – Școala Gimnazială; – din Băiculești – Școala Gimnazială.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.