PREMIERUL MARCEL CIOLACU ANUNȚĂ MODIFICĂRI LEGISLATIVE PRIVIND AVANSUL LA ACHIZIȚIA DE APARTAMENTE

Premierul Marcel Ciolacu propune limitarea avansului la achiziția de apartamente în blocuri neconstruite.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri o modificare de lege pentru a limita avansul dat la achiziția unui apartament, atunci când blocul nu este construit încă. Reacția sa vine după ancheta Recorder despre Nordis.

„Trebuie intervenit legislativ. Am avut o discuție cu colegii mei ca astfel de lucruri să nu se mai poată întâmpla. Am luat legislația și din Franța, și din Germania. În momentul acesta au făcut un grup de lucru la parlament, făcut de domnul Simonis, o să vină cu o propunere legislativă. Cu adevărat cele sesizate trebuie să nu se mai întâmple. În Franța nu ai voie să percepi un avans mai mare de 10%, la un bloc, la niște locuințe pe care nu le-ai construit sau se merge pe sistemul de asigurări. Mi se pare normal să modificăm legislația în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.