FC ARGEȘ, ÎN FAȚA A DOUĂ CONFRUNTĂRI DIFICILE ÎN CAMPIONAT

Pentru FC Argeș, echipa fanion a județului, urmează două confruntări foarte dificile, ambele în campionat, victoria fiind cuvântul de ordine.

Liga 2 se reia la finalul acestei săptămâni, când vor avea loc partidele din cadrul etapei a șasea. FC Argeș va întâlni formația Concordia Chiajna, pe teren propriu, meciul fiind programat luni, 16 septembrie, de la ora 16.

Elevii lui Nicolae Dică nu au obținut decât un punct în etapa precedentă, remizând la Slatina, cu echipa din localitate, scor 0-0. Marius Briceag și colegii săi au fost de nerecunoscut în prima repriză a jocului cu oltenii, iar suporterii își doresc ca favoriții lor să nu mai repete acea evoluție slabă.

După meciul de la începutul săptămânii viitoare, împotriva Concordiei, urmează un examen mult mai dificil pentru piteșteni, o confruntare pe care suporterii echipei o așteaptă cu nerăbdare.

Este vorba despre derbiul județean, un meci al marilor orgolii, adversare fiind FC Argeș și CS Mioveni. Aceste jocuri au fost mereu disputate pe muchie de cuțit, iar deznodământul este foarte greu de anticipat, chiar imposibil.

Ambele echipe își doresc victoria, scopul fiind acela de a-și îmbunătăți situația din clasament, deloc una bună.

FC Argeș are trei meciuri la rând fără victorie în Liga 2. Înaintea remizei cu CSM Slatina, piteștenii au suferit două eșecuri, 0-1 cu FC Bihor Oradea și 0-1 cu FK Miercurea Ciuc. Momentan, elevii lui Dică ocupă locul 16, cu 5 puncte, în urma a două eșecuri, două remize și o victorie. Tehnicianul piteștenilor cere mai multă personalitate din partea jucătorilor pe care-i pregătește.

”Nu sunt mulțumit de acest început de campionat, vreau mai multă personalitate de la jucători, mai mult curaj, pentru că am fotbaliști cu experiență la Liga 1 și aș vrea să se vadă asta în meciuri. Din acest motiv i-am adus. Vreau să văd la ei plăcerea de a juca fotbal”, a spus Nicolae Dică.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.