POMPIERII INTERVIN PENTRU STINGEA UNUI INCENDIU ÎN COMUNA LEORDENI

Pompierii au fost solicitați să stingă un incendiu violent în comuna Leordeni, fără victime.

Pompierii au fost solicitați astăzi să stingă un incendiu izbucnit în comuna Leordeni, satul Glâmbocata. În urma evenimentului a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 400 mp, flăcările violente propagându-se și la acoperișul unei construcții dezafectate, care a ars pe circa 30 mp. Nu au fost înregistrate victime.

Totodată, pe parcursul acestei zile, pompierii au intervenit în nu mai puțin de șase situații pentru stingerea arderilor necontrolate. Prioritatea lor a fost protejarea vecinătăților, prin eliminarea pericolului de propagare și extindere a flăcărilor.

Reamintim cetățenilor că arderile necontrolate sunt interzise, reamintește ISU Argeș. Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice. Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.