Acest sfârșit de săptămână a fost unul tumultuos pentru Diana Șoșoacă, huiduită și criticată în public.
Acest sfârșit de săptămână nu a fost deloc unul favorabil candidaților la circ electoral din acest an. După ce Mircea Geoană a fost huiduit sâmbătă în județul Olt, la un festival într-o localitate în care e cetățean de onoare, iar Diana Șoșoacă a fost pusă la punct de Mănăstirea Petru Vodă pentru ieșirile ei anticreștine, duminică i-a venit din nou rândul șefei SOS-ului. De data aceasta Diana Șoșoacă a fost trimisă la plimbare de țăranii lui Avram Iancu din Apuseni, care au huiduit-o și gonit-o de la evenimentele culturale organizate pe Muntele Găina.
Diana Șoșoacă a ajuns pe Muntele Găina înconjurată de câțiva susținători ai săi, însă, mulțimea de oameni care participa la Târgul de Fete de pe Muntele Găina a început să o huiduie puternic pe europarlamentar. Aceasta a încercat să își păstreze zâmbetul pe față, deși apostrofările oamenilor au continuat, informează ȘtiripeSurse.
Nu e prima oară când e huiduită așa că poate începe să se obișnuiască: și transportatorii aflați în grevă generală au huiduit-o la porțile Bucureștilor. Unul dintre participanții la evenimentul de la Muntele Găina i-a reproșat Dianei Șoșoacă faptul că pentru două locuri în Parlamentul European a trădat interesele poporului român. Ulterior, într-o înregistrare video el a mai afirmat că dacă acolo e „cuibul Satanei” ea de ce acceptă să primească „banul Satanei” – „ochiul Dracului” – de la Parlamentul European.
Omul a mai zis că e un biet pompier dar „femeia asta scuipă pe uniforma militară și blesteamă jandarmii”. Cu toate acestea, acum jandarmii au apărat-o pe Șoșoacă și au făcut zid în fața ei pentru a o proteja de țăranii îmbrăcați în port popular. Susținătorii ei au redresat însă situația în scandări de „Diana – președinte!”. Șoșoacă a afirmat că ar fi greu să ajungă președinte având în vedere că și Donald Trump a fost împușcat.
Între declarațiile pe care le-a formulat Șoșoacă la fața locului a fost și aceea că „ar trebui să ne fie rușine ca neam de trădători pentru felul în care a murit Avram Iancu”. „Românii l-au lăsat sărăntoc pe Avram Iancu și a fost alungat de poporul român”, a mai spus europarlamentara de la Bruxelles adăugând probabil într-o notă autocritică că „de-aia o ducem rău – de lepre ce-am fost și ce-am rămas”.
Sursa: Realitatea de Arges