UN BĂRBAT DIN SĂCELE, ÎMPUŞCAT ŞI UCIS DE UN POLIŢIST DUPĂ CE A AMENINŢAT UN JANDARM CU UN TOPOR

Un bărbat de 36 de ani din Săcele a fost ucis de un poliţist după ce a ameninţat un jandarm cu un topor, incidentul având loc în cadrul unui conflict între vecini.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Săcele, care ar fi ameninţat un jandarm cu un topor, a fost omorât sâmbătă de un poliţist care a tras două focuri de armă în direcţia acestuia, a transmis IPJ Braşov. Bărbatul de 36 de ani, din Săcele, care a fost împuşcat, sâmbătă, de un poliţist a decedat, au anunţat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Conform acestora, urmează ca în cauză să se efectueze o autopsie pentru a se stabili cauzele morţii. Conform sursei citate, cei doi – jandarmul şi poliţistul – interveniseră într-un conflict între vecini, la care participa şi tânărul de 36 de ani. Bărbatul rănit a fost preluat de către un echipaj medical, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

La data de 13 iulie, în jurul orei 12,45, IPJ Braşov a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în municipiul Săcele, se află în desfăşurare o stare conflictuală între vecini, cu potenţial de escaladare. La faţa locului a intervenit, în primă instanţă, un echipaj, format dintr-un poliţist şi un jandarm, moment în care un bărbat, în vârstă de 36 de ani, implicat în conflict, a ieşit cu un topor, ameninţând forţele de ordine. Având în vedere pericolul iminent (manifestat inclusiv prin ridicarea toporului cu intenţia vădită de a lovi un jandarm), agentul de poliţie a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, urmat de două focuri, în direcţia agresorului”, se arată într-o informare transmisă de IPJ Braşov. Ulterior, în scopul aplanării conflictului şi a prevenirii escaladării acestuia, în sprijinul primului echipaj au intervenit, de urgenţă, alţi poliţişti şi jandarmi. „Prin intervenţia promptă a poliţistului, viaţa colegului de la jandarmi a fost salvată. Poliţiştii continuă cercetarea la faţa locului, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, a precizat IPJ Braşov.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.