Update-Din cercetările oamenilor legii, s-a constatat că elevul care a folosit spray-ul iritant, a fost lovit de unul dintre elevii mai mari. El susţine că a fost lovit cu pumnul şi s-a apărat. Riscă o amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, de la 100 la 500 lei sau dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
Panică miercuri dimineață, într-un liceu din Argeș. Sunt 7 elevi cu arsuri provocate de un spray lacrimogen, după ce un coleg a pulverizat pe culoarul unităţii de învăţământ, gazul iritant. Poliţia a demarat o anchetă.
7 elevi cu arsuri provocate de spray lacrimogen, la un liceu din Argeș. Miercuri dimineaţă, un elev în clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic Costeşti a avut un conflict cu doi colegi din clasa a XII-a, pe hol. La un moment dat, adolescentul în vârstă de 17 ani, a scos un spray lacrimogen şi a pulverizat în direcţia adversarilor săi. Aceştia au suferit arsuri şi au fost transportaţi de profesorul de serviciu, la Spitalul Costeşti Carol I.
Cum incidentul a avut loc pe culoar, alţi 5 elevi au acuzat stări de rău şi au cerut ajutor medical. Mai multe ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Argeş au mers la faţa locului. Pacienţii au fost transportaţi la spital.
Poliţiştii sesizaţi de incident, au demarat o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.