38 de percheziţii în Argeş, Olt, Vâlcea şi Gorj. Firme care au făcut angajări fictive pentru a lua ajutor de COVID de la stat

38 de percheziţii în Argeş, Olt, Vâlcea şi Gorj. Firme care au făcut angajări fictive pentru a lua ajutor de COVID de la stat
Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei
38 de percheziții domiciliare sunt desfăşurate, în această dimineaţă, în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj. Acţiunea este desfăşurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, şi sunt vizate sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
În judeţul Olt, percheziţiile se desfăşoară la Potcoava, Piatra-Olt şi Balş.Anchetatorii spun că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii a trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități.Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. 4 persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din Argeș, Olt, Dâmbovița, Brașov, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, precum și al jandarmilor Argeș, Olt și Brigăzii Mobile Frații Buzești Craiova.Acțiunea a avut și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











