Vijelia a distrus maşini şi a provocat inundaţii în Piteşti şi Costeşti

Vijelia a provocat distrugeri în Piteşti şi Costeşti. Au fost avariate mai multe maşini, au fost curţi inundate, pompierii fiind chemaţi să intervină. Efectele furtunii au provocat pagube importante.

Vijelia s-a abătut asupra Piteştiului duminică seară, însă efectele ei au fost resimţite până dimineaţă.

Pompierii din cadrul ISU Argeş au intervenit în localitatea Bradu, pe strada Brândușei, pentru degajarea unui copac căzut pe gardul unei gospodării și care punea în pericol siguranța trecătorilor.

Din cauza furtunii, în Pitești, pe strada Tineretului, un copac a căzut peste două autoturisme. De asemenea a fost necesară intervenţia pompierilor.

Un echipaj de la Secția de Pompieri Costești a intervenit în Costești, pe strada Industriei, pentru evacuarea apei care inundase curtea unei gospodării. Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 150 mc de apă.

Pe strada Teilor, s-a monitorizat situația în cazul unei curți prin care trecea apa scursă de pe dealuri, astfel încât şuvoiul să nu inunde locuința.

Pe DN 65 A, se prăbuşise un copac rupt de vijelie, blocând trecerea maşinilor. Pompierii l-au tăiat în bucăţi şi l-au îndepărat.

Reamintim că duminică seară, o furtună s-a abătut asupra Piteştiului şi a localităţilor învecinate. Pe starda Exerciţiu un copac a căzut de pe două maşini. În total, din cauza vijeliei au fost distruse cinci autoturisme.