Veste uriașă pentru românii pensionați în Italia și care primesc banii în țară

Veste uriașă pentru românii pensionați în Italia, cărora banii le sunt virați în țară. Aceștia vor obține mai ușor drepturile de asigurări sociale, în urma unui protocol semnat  între Casa Națională de Pensii Publice din România și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor din Italia.

Noul protocol va facilita sprijinirea asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii din România și/sau Italia, pentru ca aceștia să își obțină mult mai ușor drepturile de asigurări sociale, potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Astfel, asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii din România și/sau Italia vor putea apela la serviciile ITAL – UIL România în vederea acordării, reluării în plată, recalculării drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii român și/sau italian, precum și în vederea menținerii în plată a acestora.

Printre altele, această colaborare între autorități va ajuta oamenii obișnuiți să obțină materiale informative și de documentare elaborate de una dintre părți sau în comun, de ambele părți, română și italiană.

Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL – UIL) din Republica Italiană, prin intermediul ITAL – UIL România care funcționează pe teritoriul statului român prin intermediul Asociației Latina, va asigura serviciile care fac obiectul Protocolului menționat oferind cu titlu gratuit, asistență și consultanță cetățenilor români interesați de obținerea unei pensii comunitare”, a adăugat șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

Pentru mai multe detalii legate de beneficiile noului protocol cei interesați se pot adresa caselor teritoriale de pensii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.