Un șofer român de TIR va trebui să plătească despăgubiri în valoare de un milion de euro după ce în 2017 a provocat un accident rutier în Italia în urma căruia două persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite, informează publicația Il Secolo XIX.
Pe data 26 martie 2017, camionul condus de șoferul român a ieșit de pe carosabil pe autostrada A10 din Italia, între Albisola şi Celle, vehiculul intrând în mai mulți muncitori aflați pe marginea drumului. În urma impactului și-au pierdut viața doi muncitori, iar alți cinci au fost răniți, potrivit Mediafax.
Bărbatul a fost arestat după incident, fiind acuzat de omor multiplu. Anchetatorii au stabilit că individul nu consumase băuturi alcoolice sau substanţe interzise înainte de accident, însă șoferul a pierdut controlul vehicului într-o curbă, iar camionul s-a răsturnat și a lovit mai câțiva muncitori ce lucrau pe marginea carosabilului.
Gian Maria Gandolfo, avocatul șoferul român, a depus chitanţele pentru plata despăgubirilor către familiile victimelor.
Presa italiană a menționat că cel mai probabil șofer român va fi la condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.