ATAC LA GRANIȚA UCRAINO-ROMÂNĂ

Alertă la granița Ucrainei spre România. O patrulă de grăniceri ucraineni a fost atacată de trei persoane necunoscute, care au ajuns ilegal în România.

Conducerea sectorului SPF Tarna Mare a fost anunțată vineri, la ora 13.35, de către autoritățile ucrainene despre faptul că pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare, o patrulă de grăniceri ucraineni a fost atacată de mai multe persoane necunoscute, iar 3 dintre acestea au trecut ilegal frontiera în România. A fost declanșată o acțiune cu 6 patrule, adică 12 polițiști de frontieră. Unul dintre suspecți, cetățean ucrainean, a fost reperat și reținut, iar ceilalți doi au fost reținuți vineri seară. Legea marțială, în vigoare de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, le interzice bărbaților ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să părăsească țara. Mulți au ales să riște și să forțeze granița, pentru a nu ajunge pe front, iar unii și-au pierdut viața. Într-un demers menit să-i aducă în țară pe cei aflați în străinătate, autoritățile ucrainene au anunțat, mai devreme, în cursul acestui an, că suspendă serviciile consulare, între care reînnoirea pașapoartelor, pentru bărbații încorporabili.

Citește și: Elena Lasconi, după ce șeful Poliției Constanța din timpul accidentului din 2 Mai a fost promovat consul în Pakistan: O palmă peste obrazul părinților care și-au îngropat copiii

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.