Tragedie petrecută, luni dimineață pe DN 7, în comuna Drăganu. Un autoturism în care se aflau cinci persoane, a intrat sub remorca unui tir. Tatăl mort în accident, fratele acestuia se află în stare gravă, soția și doi copii sunt răniți, cu toții fiind la spital.
Tatăl mort în accident, alți patru răniți au ajuns la spital! La fața locului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenție, un echipaj cu o autospecială de descarcerare, 2 echipaje cu 2 ambulanțe SMURD (TIM și B2) și un echipaj SAJ. mașina în care se aflau cei cinci intrase sub remorca unui tir parcat pe marginea șoselei.
Când au ajuns la locul tragediei, polițiștii și pompierii au constatat că în autoturism erau 5 persoane, 2 în față încarcerate și 3 în spate. Doi bărbați aflați pe locurile din față erau încarcerați. Șoferul în vârstă de 41 de ani, din județul Hunedoara, era în stare critică, celălalt, fratele său, care ocupa locul din dreapta, era decedat.
Pe bancheta din spate se afla soția bărbatului decedat și copii săi, doi băieței de un an și jumătate, respectiv 3 ani. Femeia are leziuni multiple la față, grave. Cei doi copii au scăpat cu răni ușoare. Ambii se aflau în scaune pentru copii, altfel, spun salvatorii exista riscul ca amândoi să fie morți.
Șoferul autoturismului se află în stare critică, a fost intubat iar medicii sunt rezervați în prognostic. Din primele cercetări ale polițiștilor Serviciului Rutier Argeș, se pare că bărbatul de la volan a adormit.
Foto, video: ISU Argeș