Victorie dramatică pentru Dinamo cu FC Voluntari, 1-0 în Superligă VIDEO

Victorie dramatică pentru Dinamo cu FC Voluntari, 1-0 în Superligă VIDEO
Unicul gol al partidei a fost înscris de portughezul Goncalo Gregorio
Dinamo Bucureşti a învins-o dramatic pe FC Voluntari, cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe Stadion ''Arcul de Triumf'' din Capitală, în ultimul meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal, care încheie anul.
Unicul gol al partidei a fost înscris de portughezul Goncalo Gregorio (90+1 - penalty), după ce Hakim Abdallah a fost agăţat în careu de Nasser Aliji.
Ca şi în tur, Dinamo are două victorii consecutive, cu FC Botoşani şi FC Voluntari.
Dinamo a fost echipa care a căutat mai mult victoria, dar prima ocazie a aparţinut ilfovenilor, şutul trimis din lovitură liberă de Runar Mar Sigurjonsson (43), fiind respins de portarul sloven Adnan Golubovic. Oaspeţii au reuşit să înscrie în finalul primei reprize, prin ex-dinamovistul Adam Nemec (45+1), dar reuşita a fost anulată pentru osfaid.
Dinamo a avut o mare ocazie după pauză (47), dar Goncalo Gregorio nu a ajuns la şutul lui Dani Iglesias. Dennis Politic (67) a ratat singur cu portarul Jesus Fernandez.
FC Voluntari a mai avut două şanse de gol, însă Igor Armaş a fost imprecis (80) cu o lovitură de cap, ca şi Adam Nemec (90+6). FC Voluntari încheie sezonul cu două eşecuri consecutive.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Citește și:
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
- 18:57 - Două mutări la 45 de minute una de alta: Farul l-a dat afară pe Ianis Zicu și l-a numit antrenor pe Flavius Stoican
- 16:03 - Dinamo rămâne fără victorie în play-off, după 1-1, de Paște, pe terenul lui CFR Cluj
- 07:36 - Răzvan Lucescu a plecat din România de Paște, cu ochii în lacrimi. Ce sfat le-a transmis românilor
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











