Sport· 2 min citire

Fotbal: Bayern Munchen și Atletico și-a umilit adversarele, marcându-le în total 11 goluri

11 mar. 2026, 08:39
Actualizat: 11 mar. 2026, 08:39
Fotbal: Bayern Munchen și Atletico și-a umilit adversarele, marcându-le în total 11 goluri

Fotbal: Bayern Munchen și Atletico și-a umilit adversarele, marcându-le în total 11 goluri

Articol scris de Realitatea de Arges
Sursă: realitatea.net

Echipele Bayern Munchen și Atletico Madrid au făcut pași mari spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile reușite marți seara, în prima manșă a optimilor.

Miercuri e marele meci Real Madrid – Manchester City, scrie Realitatea Sportivă.

Formația germană a surclasat-o pe Atalanta cu 6-1, chiar la Bergamo, chiar și în condițiile în care golgheterul Harry Kane a fost menajat la bavarezi.

Josip Stanisic (12), Michael Olise (22, 64), Serge Gnabry (25), Nicolas Jackson (52) și Jamal Musiala (67) au marcat pentru echipa antrenată de Vincent Kompany, golul de onoare al singurei reprezentante a Italiei fiind reușit de croatul Mario Pasalic (90+3).

Este doar a doua oară când o echipă marchează șase goluri pe terenul unei formații italiene în cupele europene, după victoria lui Bayern cu AS Roma (7-1), în sezonul 2014/15 al Ligii Campionilor.

Atletico Madrid a dispus de Tottenham Hotspur cu 5-2, după ce a avut 4-0 în min. 22. Marcos Llorente (6), Antoine Griezmann (14), Julian Alvarez (15, 55) și Robin Le Normand (22) au punctat pentru madrileni, în timp ce golurile londonezilor, la care fundașul român Radu Drăgușin a rămas pe banca de rezerve, au fost semnate de Pedro Porro (26) și Dominic Solanke (76).

FC Barcelona a evitat in extremis un eșec pe St James’ Park, remizând cu Newcastle United, 1-1, grație unui gol marcat de Lamine Yamal (90+6 – penalty), după un fault comis în careu de Malick Thiaw asupra lui Dani Olmo. „Coțofenele” reușiseră să deschidă scorul prin Harvey Barnes (86).

Rezultatele înregistrate marți seara, în prima manșă a optimilor de finală: Galatasaray – Liverpool 1-0 (marcator: Lemina 7), Atalanta – Bayern 1-6 (Mario Pasalic 90+3 / Stanisic 12, Olise 22, 64, Gnabry 25, Jackson 52, Musiala 67), Atletico – Tottenham 5-2 (Llorente 6, Griezmann 14, Alvarez 15, 55, Le Normand 22 / Porro 26, Solanke 76) și Newcastle – Barcelona 1-1 (Barnes 86 / Yamal 90+6-p).

Miercuri se joacă Bayer Leverkusen – Arsenal (de la ora 19:45), Bodo/Glimt – Sporting, PSG – Chelsea și Real Madrid – Manchester City (toate de la 22:00).

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Sport