Economie· 1 min citire

Lukoil ia în calcul intrarea în insolvență a Rafinăriei Petrotel

Lukoil

Lukoil

Publicat21 aug. 2026, 15:16
Sursărealitatea.net

Rafinăria Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, gigantul petrolier vizat de sancțiunile americane, ar urma să intre în insolvență, măsură care este considerată singura care poate salva rafinăria, care poate și va proteja societatea și, ca atare, va oferi protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității, conform unei note interne obținute în exclusivitate de Mediafax.

Conducerea rafinăriei Petrotel consideră că unica variantă în care va putea să supraviețuiască, după valul de cereri de executări ale creditorilor, și să poată funcționa – în măsura în care se vor ridica sancțiunile internaționale, va fi vândută sau se va ajunge la un scenariu în care acestea să nu se aplice – este să își protejeze activele rămase prin declanșarea procedurii insolvenței, arată nota internă obținută de Mediafax.

Reporterul Mediafax a solicitat o confirmare oficială din partea companiei privind decizia fermă de a declanșa această procedură. De precizat că eventuala intrare în insolvență nu înseamnă închiderea, lichidarea companiei.

Activitatea rafinăriei Petrotel a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrările programate de revizie tehnică, dar nu a mai fost reluată ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse.

Rafinăria Petrotel deținută de Lukoil, asigură 21% din producția națională de carburanți și este singura dintre cele patru de pe teritoriul României care este închisă în prezent.

Articolul complet, AICI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Economie