Un șofer beat a intrat cu mașina într-o autoutilitară parcată

Un șofer beat a intrat cu mașina într-o autoutilitară parcată
Șoferul beat conducea o mașină neînmatriculată
Inconștiență la volan! În noaptea de 11 spre 12 noiembrie, în jurul orei 01:00, pe fondul consumului de alcool, un șofer a intrat cu mașina într-o autoutilitară parcată. În urma evenimentului rutier petrecut pe DJ 704B, pe raza comunei Călinești, au rezultat doar pagube materile. Din fericire, nu au fost victime.
Un bărbat de etnie romă, din Călinești, aflat la volanul unui autoturism cu numere de Bulgaria, s-a trezit din beție abia după ce a lovit un autovehicul parcat. La fața locului au intervenit poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti. S-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie mai mare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din verificări a rezultat că autoturismul pe care acesta îl conducea nu era înmatriculat.Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și pentru conducerea unei vehicul neînmatriculat.Foto: descriptiv.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










