Poliţiştii argeşeni au declanşat acţiunea "Foc de artificii"

Poliţiştii argeşeni au declanşat acţiunea "Foc de artificii"
Vor fi verificaţi agenţii comerciali
Vin sărbătorile, iar poliţiştii argeşeni au declanşat acţiunea "Foc de artificii". Până pe data de 6 ianuarie, vor fi verificaţi mai mulţi agenţi comerciali dar şi vânzători ambulanţi. Oamenii legii atrag atenţia asupra utilizării produselor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, vor "taxa" neregulile depistate.
Acţiunea "Foc de artificii" a fost declanşată la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. Aceasta se derulează în prezent şi se va încheia pe 6 ianuarie 2020. Poliţiştii argeșeni vor acţiona pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.Astfel, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii de ordine publică, vor efectua acţiuni şi controale, atât la cele 32 de societăţi comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.Activităţile au scopul de prevenire şi de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale privind deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2019/2020. Pe raza județului Argeș, în perioada anterioară, trei persoane au suferit leziuni ca urmare a utilizării necorespunzătoare a materialelor pirotehnice.Conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, sancțiunile contravenționale au o valoare cuprinsă între 3.000 și 15.000 de lei. Totodată, utilizarea articolelor pirotehnice tip petardă poate fi sancționată contravențional conform Legii 61/1991R privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










