Medalie de aur pentru un pompier argeșean la Campionatul de Unifight al MAI

medalie de aur pompier argeșean
De patru ani, campion national! Plutonierul major Vlad Oprescu a câștigat medalia de aur la Campionatul de Unifight, faza finală organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Competiţia s-a desfăşurat în perioada 16-19 aprilie, în localitatea Buziaș, județul Timiș, și a reunit reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Poliției de Frontieră și Inspectoratelor pentru Situații de Urgență. Pompierul argeșean a intrat în concurs la categoria +100 de kg, obținând medalia de aur. Este pentru a patra oară consecutiv când acesta se clasează pe prima treaptă a podiumului.Salvatorul este încadrat la ISU Argeș din anul 2007, la Secția de Pompieri Costești. Vocația pentru această meserie și-a descoperit-o în perioada stagiului militar efectuat într-o unitate militară de pompieri.

„S-a remarcat în activitatea profesională prin numeroasele intervenții la care a participat, încadrând atât autospecialele cu apă și spumă, cât și ambulanțele SMURD, ca paramedic. Pe lângă meseria de pompier, colegul nostru reprezintă cu succes instituția, atât pe plan național, cât și internațional, participând la competițiile de judo, unifight și atletism. Ne mândrim cu asemenea colegi! Felicitări și succes la competițiile viitoare!”, au precizat reprezentanții ISU Argeș.Printre rezultatele obținute de pompierul argeșean, amintim: - locul III la Campionatul European de Unifight – 2016; - locul I la Campionatul de Unifight al MAI – 2016, 2017, 2018; - locul I la Campionatul Național de Judo al MAI – 2013; - locul III la Campionatul Național de Atletism pe IGSU , la aruncarea greutății – 2018.
Citește și:
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











