Jucătorii de la FC Argeș, vizitați de copiii din centrele de plasament

copii din centre la FC Argeș
Peste 100 de copii din centrele de plasament din județ au venit astăzi pe stadionul „Nicolae Dobrin”, unde au luat contact cu membrii echipei FC Argeș. Micuții le-au dus jucătorilor cadouri confecționate în culorile clubului, în schimb au primit autografe și multe sfaturi.

FC Argeș a primit îmbrățișarea a 115 copii, din centrele de plasament din tot județul. Cei mici i-au făcut o primire de neuitat, joi, noului antrenor, Ionuț Badea. Tot astăzi a fost oficiat și primul antrenament sub comanda lui Badea.Micuții au confecționat cu mânuțele lor coșuri cu flori alb violete, o minge și mai multe obiecte artizanale, toate în culorile alb-violete. Primirea le-a fost făcută de un nume de legendă al clubului, Jean Barbu, care i-a purtat pe copii prin tunelul amintirilor, după care i-a predat fotbaliștilor și antrenorului.Iuliana Matei, director adjunct al DGASPC Argeș: ”Am vrut ca cei mici să-și identifice anumite pasiuni și chiar să urmeze o carieră sportivă. De fapt noi avem copiii care fac sport de performanță. Dvs, domnule antrenor, și echipa puteți să fiți niște modele pentru ei.”Antrenorul Ionuț Badea a mulțumit celor mici pentru vizită:”Ne bucurăm că ați venit, și pentru noi este o situație deosebită. Dacă noi am beneficiat de sprjinul părinților și societății, acești copii au nevoie de modele, iar noi putem să fim un model pentru ei. Vă mulțumim pentru vizită și cadouri”, a precizat Ionuț Badea.
Citește și:
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











