Contestația pentru lotul 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost retrasă

Contestația pentru lotul 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost retrasă
Fiind deblocat astfel cel mai mare contract pentru o autostradă din România
Constructorul Astaldi a retras contestația depusă în urmă cu două săptămâni pentru lotul 3 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.
Fiind deblocat astfel cel mai mare contract pentru o autostradă din România.
Licitația pentru lotul 3 Cornetu – Tigveni a fost lansată în septembrie 2020, iar în etapa de licitație restrânsă s-au calificat șase constructori: Aktor, Astaldi, Makyol, Mapa, Pizzarotti şi Strabag.
Contractul are o durată de 11 ani, din care primele 14 luni pentru proiectare, 59 luni execuție, respectiv 5 ani pentru garanție, dar cu punctaj superior pentru un calendar accelerat de 12 luni proiectare și 45 de luni execuție.
Retragerea contestației a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al CNAIR la un post tv.
„Pe lotul 3, Astaldi, care nu a avut documentația completă, astăzi a retras contestația, practic a reintrat în normal licitația”.
Contestația viza documentația tehnică, cu lacune și erori.
Constructorii au reclamat, printre altele, că “documentația” oferită de CNAIR are un foraj cu coordonatele unui lac aflat la 30 km distanță față de traseu. Sau că un studiu geotehnic are doar coperta.
În replică, CNAIR a transmis că, prin această contestație tardivă, Astaldi „trage de timp”. „Contestația este tardivă. Astaldi vrea, de fapt, să prelungească termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru că nu are încă toate documentele pregătite ca să participe la licitație. Astaldi nu a făcut nicio contestație în 2020 în faza de precalificare, deși vorbim fix de aceeași documentație"- CNAIR.
Astaldi cerea suspendarea licitației pentru cel mai mare contract de autostradă din România.
Lotul 3, Cornetu- Tigveni, ste cel mai lung lot al Autostrăzii A1 are 37 de kilometri și implică pentru realizare costuri de 5,8 miliarde de lei.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











