FIRMELE CARE VÂND PRIN AUTOMATE, AMENINȚATE CU AMENZI

Firmele locale fără case de marcat electronice pentru automate riscă amenzi grele.

De marți, 1 octombrie 2024, firmele locale care vând produse prin automate, cum ar fi cele de băuturi răcoritoare sau gustări, și nu au instalat case de marcat electronice fiscale riscă să fie amendate. ANAF a reamintit că firmele locale trebuie să echipeze automatele cu aceste aparate și a precizat că amenzile pot varia între 8.000 de lei și 10.000 lei dacă nu se conformează. În plus, Fiscul poate confisca sumele de bani care nu sunt justificate. Firmele care oferă bunuri sau servicii prin automate ce acceptă plăți cu cardul, bancnote sau monede au obligația să instaleze case de marcat electronice, conform legii, anunță capital.ro.

„Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligația de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene”, precizau reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

De la 1 octombrie 2024, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2023, firmele care nu echipează automatele comerciale cu case de marcat electronice pentru a trimite datele fiscale către ANAF vor primi următoarele sancțiuni: amendă între 8.000 de lei și 10.000 de lei; confiscarea sumelor de bani care nu sunt justificate; suspendarea activității la locul unde se vând produse sau servicii, până când automatul este dotat cu casa de marcat și amenda este plătită (integral sau jumătate din sumă, în funcție de caz). Citește știrea mai departe pe capital.ro.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.