INVESTITII IN INFRASTRUCTURA RUTIERA: MODERNIZARE DJ 703H SĂLĂTRUCU-VÂLCEA

Consiliul Județean Argeș continuă investițiile în infrastructura rutieră, semnând contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 703H Sălătrucu-Vâlcea.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean Argeș, a fost semnat contractul de finanțare pentru „Modernizare DJ 703H Sălătrucu-Vâlcea, km 25+200 – km 27+202,65 și km 28+520 – km 29+863, în lungime de 3,345 km”. Proiectul este finanțat în cadrul Programului „Anghel Saligny”.

Amplasamentul investiției se află în extravilanul comunei Sălătrucu din Argeș și până la limita cu județul Vâlcea.

„Investiția este una foarte importantă, întrucât DJ 703H leagă județul Argeș de Valea Oltului. Modernizarea porțiunii aflată pe teritoriul județului Argeș va fi continuată prin investiții de modernizare și pe tronsonul aflat pe teritoriul județului Vâlcea, până la Câineni. Este vorba de un proiect finanțat tot prin programul Anghel Saligny și implementat de Consiliul Județean Vâlcea.

După finalizarea lucrărilor pe întregul tronson, atât în Argeș, cât și în Vâlcea, DJ 703H va deveni cea mai bună alternativă la Valea Oltului (DN 7). În continuare, în echipă, reușim să demarăm proiecte și să realizăm investiții importante pentru județul Argeș”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliul Județean Argeș.

Valoarea totală a investiției (cu TVA) este de 20,1 milioane lei, din care buget de stat – 19,4 milioane lei și buget local – 692.339,64 lei. Durata estimată de realizare este de 23 de luni, din care procedura de achiziție publică – 3 luni, proiectare – 3 luni și execuție – 17 luni – se mai arată în comunicatul C.J. Argeș.

În perioada următoare vor fi demarate procedurile de achiziție publică pentru proiectare și execuție a lucrărilor.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.