AUSTRIA: ROMÂNIA ȘI BULGARIA, ÎNCĂ NEPREGĂTITE PENTRU SCHENGEN

Gerhard Karner, ministrul de interne al Austriei, a exprimat rezerve cu privire la aderarea completă la spațiul Schengen a României și Bulgariei.

Gerhard Karner, ministrul de interne al Austriei, a afirmat joi, înainte de întâlnirea cu colegii săi din Uniunea Europeană, că România și Bulgaria nu sunt încă pregătite pentru aderarea completă la spațiul Schengen. Cu toate acestea, el a subliniat că există motive pentru un optimism moderat privind evoluțiile viitoare în acest proces.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner, citat de Kurier.

Austria continuă să se opună aderării depline a României și Bulgariei la spațiul Schengen, deși cele două țări au devenit membre ale „Air Schengen” la sfârșitul lunii martie, ceea ce a dus la eliminarea controalelor pentru zborurile internaționale, dar nu și a celor la frontierele terestre, care sunt considerate esențiale.

Aceasta înseamnă că, deși restricțiile pe rutele aeriene și maritime au fost eliminate, la frontierele terestre încă se mențin controale. Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat că își dorește ca România și Bulgaria să fie integrate complet în zona Schengen înainte de finalul mandatului său. Următoarea etapă în acest proces ar putea avea loc în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene, când actualul ministru austriac de finanțe, Magnus Brunner, este așteptat să preia funcția de comisar UE pentru afaceri interne.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.