Un român de 39 de ani a primit o sentință de 25 de ani de închisoare în Franța pentru viol și tentativă de omor asupra nepoatei sale de opt ani.
Un român de 39 de ani a fost condamnat de o instanţă franceză la 25 de ani de închisoare pentru că în 2022 şi-a violat nepoata în vârstă de opt ani, în casa fratelui său, după care ar fi încercat să o omoare. Potrivit avocatului său, bărbatul a recunoscut violul, dar a mărturisit că nu a vrut să o ucidă pe copilă, ci doar să o facă să nu ţipe. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise, transmite News.ro.
Instanţa din Departamentul Seine-et-Marne, regiunea franceză Ile de France, l-a condamnat pe românul de 39 de ani, care este recidivist, la 25 de ani de închisoare şi i-a interzis definitiv să mai vină pe teritoriul Franţei, relatează Le Parisien.
Faptele s-au petrecut în noaptea de 5 spre 6 iunie 2022, la locuinţa din Meaux a fratelui acuzatului, o localitate la aproximativ 40 de kilometri de Paris. Unchiul fetiţei a fost arestat la spital, unde fusese dusă copila după ce a fost găsită într-o baltă de sânge. În noaptea violului, toată familia era în casă, însă nimeni nu a auzit nimic. După ce a abuzat-o, bărbatul s-a dus să se culce, lăsând victima să sângereze. Românul a fost judecat şi pentru tentativă de omor, procurorul de caz susţinând că acesta şi-a sufocat nepoata punându-i la gură şi al nas şi poate chiar ar fi sugrumat-o, afirmă anchetatorii, citaţi de Le Parisien.
Sursa: Realitatea de Arges