Razie la palatele romilor din Costeşti!

Jandarmii argeşeni împreună cu reprezentanţii firmei de distribuţie a energiei electrice au făcut o razie la palatele romilor din Costeşti. Un proprietar, rudă cu regele internaţional a romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu, s-a ales cu dosar penal după ce s-a stabilit că locuinţa sa, o casă impozantă cu etaj, era racordată ilegal la reţeaua de energie electrică. 

Imagine

Razie la palatele romilor din Costeşti! În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un imobil care era branşat ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii au procedat la întocmirea actelor de sesizare a organelor de cercetare penală conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

A rezultat 1 dosar de cercetare penală care a fost înaintat organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică. Aceste acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare.

Bărbatul care s-a ales cu dosar penal este rudă cu Dan Stănescu regele internaţional al romilor creştini de pretutindeni. Deşi acţiunea a vizat şi locuinţa lui Dan Stănescu, nu au fost descoperite probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.