Marţi dimineaţă a avut loc razie în ţigănie, la Merişani şi Băiculeşti. Zeci de jandarmi au însoţit angajaţi de la Distribuţie Energie în cadrul unei acţiuni de control. Pirandele au fost prinse furând energie electrică, având racordări ilegale.
Razie în ţigănie! Marţi dimineaţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia,. Aceste au fost efectuate la familiile de rromi din localitățile Merișani și Băiculești din judeţul Argeş.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate trei imobile pe raza comunei Merișani care erau branşate ilegal la reţeaua electrică. Reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au dezafectat instalaţiile improvizate, iar jandarmii au procedat la întocmirea documentelor de constatare a infracţiunilor.
Au rezultat 3 dosare care au fost înaintate organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică.
Aceste acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, și amintim că în urmă cu trei săptămâni acest gen de acțiune s-a desfășurat tot în comuna Merișani unde au fost descoperite mai multe imobile racordate ilegal.