Profitul net al OMV Petrom a crescut cu 54%, în timp ce veniturile din vânzări au scăzut cu 6%.
Profitul net al OMV Petrom a crescut cu 54%, în primele nouă luni, la 3,92 miliarde lei, în timp ce veniturile din vânzări au scăzut cu 6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată raportul transmis de companie Bursei de Valori.
Producția totală de hidrocarburi a velei mai mari companii românești a scăzut în primele 3 trimestre cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 30 milioane de barili echivalent petrol (bep). În schimb producția de energie electrică la CE Brazi a crescut cu 46%, până la 3,6 TWh.
Numărul de angajați s-a majorat cu 6% ajungându-se la finele lunii septembrie la 8.159 de salariați. În perioada analizată investițiile s-au ridicat la 4,77 mld lei, în urcare cu 41%, în principal pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.
OMV Petrom a rectificat în scădere marja de rafinare pentru acest an la 9 dolari/baril, sensibil mai redusă față de 2023. Prognoza pentru prețul mediul al petrolului Brent este cuprinsă între 80 și 85 dolari/bbl, în scădere față de estimarea anterioară.
Sursa: Realitatea de Arges