Primarul orașului Pitești, apel către cetățeni

Primarul orașului Pitești, apel către cetățeni
În contextul riscului crescut de a fi introdus orașul în carantină
Primarul orașului Pitești face un apel către cetățeni.
Vă rog să-mi permiteți să fac din nou un apel către dumneavoastră, toți cetățenii orașului nostru, cu privire la cum trebuie să acționăm fiecare, la măsurile luate pentru protejarea individuală dar și a celor dragi: purtarea corectă a măștilor de protecție, respectarea distanței sociale de 1,5m - 2 m între persoane, precum și o igienă personală corectă.
De asemenea, recomandăm respectarea cu strictețe a măsurilor impuse de autorități pentru angajații din serviciile publice, domeniile economice, indiferent de sfera de activitate (piețe, magazine, mijloace de transport, locuri publice, etc.).
Reamintesc că, din păcate, situația orașului nostru este specială, cu risc crescut de fi introdusă carantina, un motiv în plus pentru care trebuie respectate aceste măsuri cu mult mai multă strictețe. Haideți să facem împreună un efort, să fim cu toții mai atenți, să evităm deplasările și întâlnirile care nu sunt neapărat obligatorii, să ne protejăm pe noi și pe cei dragi nouă!
Serviciile cu atribuții de control de care dispunem au intensificat, deja, acțiunile de verificare pentru a urmări modul în care sunt respectate măsurile impuse de lege și pentru a ajuta la conștientizarea situației prin care trecem cu toții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă doresc sănătate tuturor!
Primar, Cornel Constantin Ionică.
Citește și:
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











