REABILITAREA PODULUI PESTE PÂRÂUL BASCOV ÎN AVANSATĂ FAZĂ DE FINALIZARE

Vești bune de pe șantierul din nordul orașului: podul peste pârâul Bascov în curs de reabilitare se apropie de finalizare, iar circulația ar putea fi reluată în această toamnă.

Vești bune vin de pe șantierul din nordul orașului, unde se reabilitează podul peste pârâul Bascov. Primarul Cristian Gentea a fost să vadă stadiul lucrărilor și a declarat că circulația ar putea începe chiar din această toamnă. „La sfârșitul săptămânii trecute, s-a turnat placa de suprabetonare. Constructorul lucrează intens, în cadrul acestui proiect, pentru redeschiderea circulației, la doar 5 luni de la momentul forării primilor piloni! Avem semne clare că, odată cu începerea noului an școlar, vom putea intra din nou în Pitești și dinspre nodul rutier Bascov! Planificarea lucrărilor prevedea ca, în luna august, drumul provizoriu să fie închis trei săptămâni pentru realizarea ultimelor etape din proiect. Însă am găsit, împreună cu constructorul, o soluție pentru ca disconfortul în trafic să fie cât mai mic! PORR Construct este unul dintre cei mai serioși constructori – a încheiat exemplar lucrarea la Autostrada Sibiu – Pitești pe tronsonul Sibiu – Boița și se ocupă, în prezent, și de Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș)!”, a transmis primarul Cristian Gentea.

M.S. Citește și Nouă locuri de joacă vor fi amenajate în Pitești. Citește și Ștrandurile din Pitești, refugii răcoroase în zile fierbinți. Program și tarife.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.