Primăria Pitești cumpără Casa „Bobancu” cu 450.000 de euro

Consiliul Local Pitești a decis, în ședința de joi, să îşi exercite dreptul de preemţiune pentru cumpărarea casei „Bobancu” din localitate. Imobilul este scos la vânzare de actualul proprietar la pretul de 450.000 de euro.

Iniţial, municipalitatea nu voia să cumpere imobilul. Motivația era legată de faptul că imobilul este prea costisitor pentru bugetul local, urmând, ca în cazul achiziţionării sale, să fie adăugate și alte sume pentru reabilitarea clădirii şi întreţinerea la nivel de monument istoric.

În cele din urmă, după mai multe discuții, toţi consilierii locali, indiferent de culoare politică, au fost de acord că valoarea istorică şi arhitecturală a clădirii merită aceste cheltuieli din bugetul local. Argumentele au fost de ordin istoric și artistic – interiorul fiind păstrat intact, integral și original.

În 2010, casa era evaluată la 1,3 milioane euro, iar acum patru ani la 800.000 euro. În prezent, preţul cerut este de 450.000 euro. Printre destinaţiile pe care le-ar putea căpăta imobilul după restaurare se numără şi cea culturală. Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a propus ca aceasta să devină un muzeu municipal, iar consilierul local Narcis Sofianu a spus că imobilul ar putea fi atribuit Centrului Cultural.

Situată în centrul oraşului Piteşti, casa de patrimoniu „Bobancu” a fost construită în anii 1914-1915 după planurile arhitectului Ion Simionescu. A fost locuinţa farmacistului Nicolae Bobancu şi a institutoarei Tatiana Bobancu, cunoscută animatoare culturală din perioada interbelică. În această casă s-a semnat capitularea Bucureştiului de catre nemţi în 1916 şi tot acolo s-a creat comandamentul trupelor germane. Imobilul are parter şi etaj cu o arhitectură specifică perioadei interbelice, 16 camere, suprafaţa utilă 350 mp şi teren aferent de 1.384 mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.