POSDA – UN FESTIVAL DE MUZICĂ ROCK CU TRADIȚIE

Festivalul de Muzică Rock ”Posada”, cea mai longevivă manifestare de gen din România, a adunat rockeri pasionați la Câmpulung.

La finalul săptămânii trecute a avut loc ediția a XXIX-a a Festivalului de Muzică Rock ”Posada”, cea mai veche și longevivă manifestare de gen din România. S-a ținut pe stadionul din Câmpulung, în perioada 30 august – 1 septembrie, cu două zile de concurs și trei de recitaluri, în organizarea Asociaţiei „Rock Culture”, în parteneriat cu Primăria Municipală, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii. Iar pe stadion a fost și Marius Nicolae Toader, un muscelean veteran al Festivalului, nelipsit de la eveniment încă de la prima ediție, cea din 1986.

Marius Nicolae Toader, un rocker atipic, a fost prezent de la primele ediții ale festivalului și a devenit un istoric al evenimentului, păstrând vie pasiunea pentru muzică. Deși nu a avut succes ca instrumentist, a devenit un pasionat colecționar și un cunoscător al scenei rock românești și internaționale.

Într-un interviu, Marius Nicolae Toader, cunoscut și sub pseudonimele MNT și DjTom, vorbește despre evoluția festivalului, rememorând momente și artiști importanți care au trecut pe scena de la Câmpulung. Festivalul ”Posada” a reușit să atragă tineri și pasionați de muzică rock, oferind o platformă pentru formații underground și abordări muzicale nonconformiste.

De-a lungul anilor, festivalul a trecut prin perioade de pauză din diverse motive, dar a renăscut în 2011 cu sprijinul comunității rockerilor și al autorităților locale. Cu o preselecție riguroasă și premii consistente, Festivalul ”Posada” a devenit un punct de reper în peisajul muzical românesc, aducând în atenție atât trupe consacrate, cât și noi talente.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.